Capcana narcisismului

Reinhard Haller( medic psihiatru și psihoterapeut austriac)

”Multe semne vorbesc despre o dezvoltare nesănătoasă individuală și socială, și anume o creștere a egoismului, autoadmirației, invidiei și exagerare a propriei valori. Puteți recunoaște în lumea de azi hipersensibilitatea celui de alături, aroganța celor bogați și puternici, superficialitatea societății de carton, sadismul casting-urilor televizate , răceala de gheață a vieții de afaceri, lipsa de iubire și comportamentul nepăsător, egoismul întâlnit peste tot.

Reacțiile narcisice nu sunt străine nimănui, însă modul și măsura în care acestea se manifestă diferă de la persoană la persoană. De exemplu, în calitatea sa de conducător al unui vehicul omul își schimbă complet comportamentul, mai ales în situații stresante, cu trafic intens, viteză mare și blocaje. Nu devine o altă persoană, dar își arată o altă față- cea narcisică, Întrucât în ceilalți participanți la trafic nu vedem oameni ci în primul rând mașini, nu este loc de sentimente umane și nici de empatie. Rareori se văd reacții emoționale mai puternice decât cele cauzate de insultele de la volan. Oameni de regulă echilibrați devin extrem de stresați, nervoși și iritați, cei calmi încep să înjure, cei extrem de controlați pierd orice reținere. Ceilalți participanți la trafic sunt complet desconsiderați, și-au câștigat carnetul la loto, conduc lăzi de fier vechi cu maxim doi cai putere și nu au nimic altceva în gând decât să încurce traficul. Noi în schimb, stăpânim arta pilotajului eficient, reacționăm rapid și avem instincte bune, precum și o vedere de ansamblu și, drept urmare, suntem uimiți că ceilalți soferi nu se dau la o parte plini de respect și că semafoarele nu trec automat pe verde. În sentimentul înălțător și narcisic al dominării unui instrument tehnic, al accelerării și savurării vitezei, omul își manifestă unele caracteristici pe care în general știe să le ascundă: egocentrismul, atitudinea revendicativă, lăudăroșenia, desconsiderarea și anularea celorlalți.

Dintre cei mai puternici factori favorizanți ai narcisismului, cărora abia dacă poate să li se opună cineva, sunt setea crescută de putere și puterea dobândită. Fenomenul puterii nu poate fi conceput separat de cel narcisic. Nevoile narcisice sunt înainte de toate nevoi de putere. Dacă vom privi în profunzime structura unui om narcisic nesigur, chinuit de sentimente de inferioritate, vom putea recunoaște în spatele comportamentului său egocentric-nepăsător dorința fierbinte de a fi recunoscut, mai important, mai puternic. Câteodată puterea distruge caracterul, adesea puterea corupe și este cert că întotdeauna puterea naște narcisism.

Și adicția (de alcool, de substanțe, etc) este o tulburare narcisică. În boala lui ”nu primesc de ajuns” și ”nu mă pot opri niciodată” se arată lăcomia și insațiabilitatea narcisică. Pentru persoana dependentă tot ce contează sunt nevoia sa și satisfacerea acesteia prin substanțe, necesități pe care le plasează deasupra celorlalți și pe care individul le urmărește făfă scrupule. Dispare complet empatia pentru alții și mai ales pentru cei apropiați. Grijile acestora sunt negate, cerințele ignorate, suferința-bagatelizată. Astfel în adicții se manifestă trei trăsături de bază ale narcisismului: egoismul, lipsa de empatie și anularea celorlalți.

Ca atare, narcisismul este un fenomen seducător și teribil, fascinant și înspăimântător, provocator și dezarmant totodată.Niciun preț nu e prea mare pentru simbolurile de statut cu care ne punem în valoare exclusivitatea. Ceasurile și podoabele cu ajutorul cărora narcisismul se plasează imediat într-o lumină exclusivă, singura considerată adecvată, nu pot fi niciodată suficient de scumpe. Obiectele de lux care creează cadrul aurit pentru această imagine umană sunt extrem de căutate. Desconsiderarea și devalorizarea altora, desolidarizarea și nedreptatea socială, distrugerea mediului înconjurător, toate consecințe narcisice tipice, nu sunt evoluții favorabile. Societatea noastră are nevoie de mai mulți oameni ”nenarcisici” și de o porție sănătoasă de ”antinarcisism”. Renaștere în loc de sfârșit, viață în loc de moarte, bucurie pentru alții în loc de autocentrare.

Mai puțin egocentrici, mai calzi, mai umani. Câtă speranță este cuprinsă într-o astfel de imagine?”

Intimitatea

Intimitatea este unul dintre motoarele de cursa lungă ale dragostei. În vreme ce într-o relație pasiunea se mai diminuează cu timpul și cu vârsta, intimitatea va fi pe creștere și consolidare toată viața.

Definim intimitatea ca fiind o calitate emoțională a relațiilor interpersonale care satisface nevoile de securizare, de apartenență și solidaritate, de protecție și acceptare necondiționată reciprocă, de remediu împotriva singurătății.

Tabloul intimitații unui cuplu este de fapt povestea vieții lor împreună – caseta lor cu amintiri.

Am adunat câteva caracteristici pe care le are intimitatea într-o relație bună care funcționează.Un punct esențial ar fi comunicarea completă și autentică. De multe ori se dovedește greu de făcut deoarece uneori am fost învățați să ne comunicăm într-un mod greșit dorințele și nevoile încă din copilărie. Vestea bună este că putem învăța arta comunicării, arta exprimării sentimentelor și emoțiilor într-un mod eficient, fără să-l lezăm pe celălalt. Comunicarea sinceră, fără apărări, atacuri și disimulări reprezintă una din bazele creării intimității. Și vă întreb, ce ați dori să strângeți în caseta voastră cu amintiri? Zile cu certuri nesfârșite sau zile în care ați reușit să vă puneți de acord și v-ați împăcat? Doar nu credeați că în relațiile funcționale partenerii nu se ceartă! Ar fi o plictiseală mare fără ciondăneli și ciorovăieli pe diverse teme. Așa aveți prilejul să aduceți finețe în stilul vostru de comunicare și să vă bucurați de împăcări.

O altă caracteristică ar fi dorința ca celuilalt să-i fie bine. De asta ne susținem partenerul necondiționat, oricând e nevoie. Fiecare se va lăsa pe sine și va fi acolo pentru cel drag în situații grele. Succesul unuia e și al celuilalt, iar pierderea și eșecul vă întristează pe amândoi deopotrivă.

Stima și respectul pentru partenerul tău, trecând peste defectele fiecăruia (nu suntem perfecți), constituie o altă caracteristică a intimitătii. Lăudați-vă și încurajați-vă între voi și nu vă vorbiți de rău în afara casei voastre. Câteodată chiar nu e partenerul vinovat de perspectiva deformată prin care vedem viața. Ca o paranteză, calitatea încrederii dintre parteneri își are originea în calitatea raporturilor de încredere cu părinții din familiile de origine. Din nefericire, un copil care niciodată nu a putut stabili un raport de încredere deplină și de satisfacție în a se abandona iubirii materne, care s-a simțit victima agresivitații, indiferenței sau inconsecvenței afective, nu va reuși, fiind adult, să dezvolte un bun nivel de intimitate în cuplu, pentru că va încerca mereu(inconștient) să se apere. Este responsabilitatea fiecărui partener sa-și evalueze mai întâi propriul mod de relaționare(cu ajutorul unui psihoterapeut dacă este necesar) și sa-și rezolve ceea ce noi numim ”afacerile neterminate”. În cuplu, acceptarea de sine(a propriului corp fără complexe), ne ferește de inhibiții. Fiind autentici noi înșine putem accepta mult mai ușor autenticitatea celuilalt.

Revenind la caracteristici, siguranța de a putea să contezi pe partenerul tău în vremuri grele ar fi o altă parte a intimității. Sintagma ”la bine și la rău” e încă valoroasă într-o relație de cuplu, viața oferindu-ne tuturor suișuri și coborâșuri. Pe cine să te sprijini atunci dacă nu pe partenerul tău, omul tău de bază și de încredere!

Mai departe, tu știi ce-l doare pe el și el știe ce te atinge pe tine. Sunteți două vulnerabilități, puternici împreună, vă ocrotiți unul altuia slăbiciunile și vă bucurați de punctele forte, vă înțelegeți din priviri, de multe ori fără cuvinte. Intimitatea non-verbală, creată la nivelul simțurilor(tactil,olfactiv,etc.) are avantajul de a produce imediat bună dispoziție și un spațiu psihologic comun(intim).

Când treceți prin situații stresante, fiecare este oază de liniște și pace pentru celălalt. Sunteți sinceri și nu vă ascundeți sentimentele cele mai profunde, vorbiți liber chiar și despre lucrurile jenante pe care le-ați făcut. Este secretul vostru, împreună veți trece și peste asta.

Puneți-vă relația mai presus de partea materială a vieții. Lucrurile materiale vin și se duc dar un partener de nădejde este de neprețuit.

Intimitatea este deci un proces de creație a modului de relaționare potrivit pentru voi. Caseta voastră cu amintiri va fi plină și vă veți distra cu ele peste ani, bucurându-vă că ați trecut cu bine prin atâtea încercări. Chiar dacă anii au trecut, vă veți aminti cu drag de parfumul preferat al partenerului în timp ce vă veți face reciproc frecții cu carmol, ciorovăindu-vă seara de la telecomandă sau de la ”cine duce cățelul afară”, iubindu-vă și purtându-vă de grijă ca întotdeauna.

Bibliografie:

”Săgeata lui Cupidon”, Robert Stenberg;

”Elemente de psihologie a cuplului”, Iolanda Mitrofan

Cine duce gunoiul?

Societatea noastră evoluează lent. În mediul rural obiceiurile și tradițiile comunitare se încăpățânează să persiste într-o ”așezare ” patriarhală, rezistentă la schimbare. Nici în urban nu se văd mari schimbări, deși sunt zeci de ani de când în piața muncii sunt prezente femeile și nu în număr mic, dimpotrivă.

Din cauza educației insuficiente și lacunare, societatea a rămas împietrită oarecum în a distribui rolurile bărbaților și femeilor după aceleași criterii învechite(arhaice chiar). Oamenii folosesc în viețile lor informații și modele moștenite de la părinți și bunici și din comunitațile aparținătoare, fără să verifice dacă li se potrivesc și fără să pună la îndoială valabilitatea și utilitatea lor. Se mulțumesc să salveze aparențele ca să nu fie vorbiți de rău. Dar în spatele aparențelor se ascunde multă suferință și o mare de nefericire.

Câți dintre noi le-am întrebat vreodată pe mamele și bunicile noastre dacă au fost fericite? Robotind și muncind de dimineață până seara prin grădini sau la serviciu, îngrijind de soți și copii, cărând sacoșele, făcând curățenie și mâncare pentru toți din casă, spălând, calcând, făcând lecții, obosite peste măsură la sfârșitul zilei, fără o clipă de răgaz pentru ele, de multe ori agresate fizic de proprii soți frustrați sau alienați de dependența de alcool.

Acesta este un ”tablou” care mă întristează nespus! Dacă nu vom interveni și nu vom fi deschiși la schimbarea și dezvoltarea noastră ca ființe umane, societatea noastră se va degrada din ce în ce mai mult.

Cuplul modern nu mai poate funcționa după reguli depășite. Fiecare individ contează, este valoros și are drepturi și bineînțeles îndatoriri. Partenerii au nevoie să negocieze și să se pună de acord în cadrul relației cu ceea ce le este necesar și de folos. Se respectă și se sprijină reciproc, cresc și se dezvoltă împreună, își împart în mod echitabil îndatoririle și responsabilitațile casei lor.

În societatea modernă timpul este o resursă limitată din păcate. Eu personal nu sunt de acord cu programul de lucru de 8 ore. Dacă adunăm timpul irosit pentru a ajunge la locul de muncă(2 ore), plus cele 7-8 ore de somn necesare, ajungem la aproximativ 18 ore. Deci dintr-o zi rămân 6 ore pe care să le petrecem în familie, să ne asigurăm hrana, să ne achităm de treburile casnice și să ne relaxăm. Cred că e mult prea puțin, de aceea intr-un cuplu partenerii au nevoie sa-și împartă în mod echitabil toate sarcinile. În caz contrar, când unul face prea mult și celălalt prea puțin, sigur vor apărea probleme și tensiuni.

Rolurile și regulile cuplului modern sunt mult mai flexibile. Puteți găti împreună(prilej de amuzament), faceți lecții cu schimbul(așa rămâneți informați și conectați cu universul copiilor voștri), colaborați la treburile casnice, învățați să faceți de toate, bucurați-vă împreună de pasiunile voastre și de timpul liber. Nu scrie nicăieri că bărbații sau femeile ”trebuie” să facă doar anumite treburi prin casă. Fiți flexibili și ajutați-vă între voi, veți fi mult mai împliniți și mulțumiți în relația voastră.

Învățați arta compromisului și rezolvați imediat situațiile dificile dintre voi, cu dragoste și respect, dând astfel un exemplu bun și copiilor voștri. Nu mai putem trăi ca acum 100 de ani aplicând ”corecții” cu pumnul sau cu nuiaua.

Avem nevoie să ne dezvoltăm și să creștem în interiorul nostru, conștientizând pe deplin acțiunile noastre și consecințele lor. Putem aduce schimbarea în societate doar dacă începem cu noi înșine mai întâi, îmbunătățindu-ne calitatea vieții prin cunoaștere și împlinire de sine.

Construiți ”MINISTERUL FERICIRII” in relația voastră și cu siguranță nu va mai conta cine duce gunoiul!

Despre căsătorie – Sforăiciul și Ciufulita îmbufnată

”Fiți împreună, dar nu foarte aproape,

Căci stâlpii templului stau la depărtare unii față de alții,

Iară stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

                                                                 Kahlil Gibran

Acest fragment din poemul „Despre căsătorie” al scriitorului Kahlil Gibran suprinde o condiție esențială a unei relații fericite, stabile și de lungă durată: individualitatea partenerilor – oamenii sunt DIFERIȚI.

Suntem făcuți să iubim și să fim iubiți, de aceea ființele umane se unesc una cu cealaltă formând prin uniunea lor un nou sistem în interiorul căruia își împlinesc nevoile și dorințele reciproc. Fiecare partener este unic, diferit de celălalt, dar este bine să aprecieze ce îi este specific și ce îl deosebește de ceilalți oameni. Asta înseamnă că se iubește și se acceptă pe sine așa cum este reușind astfel să iubească și pe altcineva. Sună cunoscut, nu? Până aici totu-i frumos, dar nu este chiar atât de simplu mereu. Să ținem cont de faptul că fiecare vine dintr-o familie de origine diferită de a celuilalt, iar modelul de viață va fi căsnicia părinților (cu bune și rele), cu idei preconcepute despre cum „ar trebui” să fie căsnicia, prejudecăți poate, credințe raționale sau nu și tot felul de influențe din viața lui de până atunci. Aceste moduri diferite aduse împreună cu siguranță vor genera scântei la un moment dat. Cei doi parteneri vor avea de discutat, de negociat propriul lor sistem și mod de viață cu sarcini, îndatoriri, reguli, cu listele de nevoi și dorințe, cu toate aspectele ce țin de viața împreună.

De obicei, după ce fluturașii din stomac își iau zborul (da, da, se întâmplă și asta! ), partenerii se trezesc cu „Sforăiciul” sau „Ciufulita Îmbufnată” și parcă nu mai e totul așa de roz. Acesta e un moment important în care cei doi își dau seama (sau nu, din păcate!) că iubirea nu a zburat odată cu fluturașii ci doar a început construcția ei. Vor avea de învățat limbajul de iubire al partenerului și cel propriu. Vor deveni conștienți de propriile nevoi și vor colabora la împlinirea lor, vor beneficia RECIPROC de respect, afecțiune, onestitate, atingeri fizice, sex, siguranță, încredere, sprijin, iubire necondiționată, intimitate, egalitate, apreciere, împlinire, distracție, etc.

Pentru a cunoaște toate aceste lucruri este esențial să comunice, să asculte, să discute direct cu înțelegere, cu empatie. Partenerul vostru nu e Nostradamus sau ghicitoare în stele, deci nu poate ghici la ce vă gândiți sau ce anume vă doriți. O droaie de necazuri apar din interpretările greșite pe care le facem în relație. Nu vă pripiți să trageți concluzii și nu judecați. Mai degrabă asigurați-vă că ați înțeles corect, exprimați-vă direct, logic și emoțional deopotrivă. Comunicați felul în care vă simțiți. Emoțiile reprimate nu fac bine nimănui.

O relație bună este o relație muncită în care s-a investit mult și în mod egal. Printre beneficiile unei relații fericite și stabile se numără creșterea speranței de viață (se adaugă de la cinci ani în sus). Peste ani se va spune și despre voi „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” și chiar dacă viața nu decurge ca un basm, voi o puteți transforma într-o poveste frumoasă pe care sa o spuneți cu drag celor mai tineri.

„Sforăiciul” și „Ciufulita Îmbufnată” vor fi tot împreună bucurându-se de fiecare zi, privind fiecare cu duioșie omul drag care i-a fost întotdeauna alături.