Reinhard Haller( medic psihiatru și psihoterapeut austriac)

”Multe semne vorbesc despre o dezvoltare nesănătoasă individuală și socială, și anume o creștere a egoismului, autoadmirației, invidiei și exagerare a propriei valori. Puteți recunoaște în lumea de azi hipersensibilitatea celui de alături, aroganța celor bogați și puternici, superficialitatea societății de carton, sadismul casting-urilor televizate , răceala de gheață a vieții de afaceri, lipsa de iubire și comportamentul nepăsător, egoismul întâlnit peste tot.
Reacțiile narcisice nu sunt străine nimănui, însă modul și măsura în care acestea se manifestă diferă de la persoană la persoană. De exemplu, în calitatea sa de conducător al unui vehicul omul își schimbă complet comportamentul, mai ales în situații stresante, cu trafic intens, viteză mare și blocaje. Nu devine o altă persoană, dar își arată o altă față- cea narcisică, Întrucât în ceilalți participanți la trafic nu vedem oameni ci în primul rând mașini, nu este loc de sentimente umane și nici de empatie. Rareori se văd reacții emoționale mai puternice decât cele cauzate de insultele de la volan. Oameni de regulă echilibrați devin extrem de stresați, nervoși și iritați, cei calmi încep să înjure, cei extrem de controlați pierd orice reținere. Ceilalți participanți la trafic sunt complet desconsiderați, și-au câștigat carnetul la loto, conduc lăzi de fier vechi cu maxim doi cai putere și nu au nimic altceva în gând decât să încurce traficul. Noi în schimb, stăpânim arta pilotajului eficient, reacționăm rapid și avem instincte bune, precum și o vedere de ansamblu și, drept urmare, suntem uimiți că ceilalți soferi nu se dau la o parte plini de respect și că semafoarele nu trec automat pe verde. În sentimentul înălțător și narcisic al dominării unui instrument tehnic, al accelerării și savurării vitezei, omul își manifestă unele caracteristici pe care în general știe să le ascundă: egocentrismul, atitudinea revendicativă, lăudăroșenia, desconsiderarea și anularea celorlalți.
Dintre cei mai puternici factori favorizanți ai narcisismului, cărora abia dacă poate să li se opună cineva, sunt setea crescută de putere și puterea dobândită. Fenomenul puterii nu poate fi conceput separat de cel narcisic. Nevoile narcisice sunt înainte de toate nevoi de putere. Dacă vom privi în profunzime structura unui om narcisic nesigur, chinuit de sentimente de inferioritate, vom putea recunoaște în spatele comportamentului său egocentric-nepăsător dorința fierbinte de a fi recunoscut, mai important, mai puternic. Câteodată puterea distruge caracterul, adesea puterea corupe și este cert că întotdeauna puterea naște narcisism.
Și adicția (de alcool, de substanțe, etc) este o tulburare narcisică. În boala lui ”nu primesc de ajuns” și ”nu mă pot opri niciodată” se arată lăcomia și insațiabilitatea narcisică. Pentru persoana dependentă tot ce contează sunt nevoia sa și satisfacerea acesteia prin substanțe, necesități pe care le plasează deasupra celorlalți și pe care individul le urmărește făfă scrupule. Dispare complet empatia pentru alții și mai ales pentru cei apropiați. Grijile acestora sunt negate, cerințele ignorate, suferința-bagatelizată. Astfel în adicții se manifestă trei trăsături de bază ale narcisismului: egoismul, lipsa de empatie și anularea celorlalți.
Ca atare, narcisismul este un fenomen seducător și teribil, fascinant și înspăimântător, provocator și dezarmant totodată.Niciun preț nu e prea mare pentru simbolurile de statut cu care ne punem în valoare exclusivitatea. Ceasurile și podoabele cu ajutorul cărora narcisismul se plasează imediat într-o lumină exclusivă, singura considerată adecvată, nu pot fi niciodată suficient de scumpe. Obiectele de lux care creează cadrul aurit pentru această imagine umană sunt extrem de căutate. Desconsiderarea și devalorizarea altora, desolidarizarea și nedreptatea socială, distrugerea mediului înconjurător, toate consecințe narcisice tipice, nu sunt evoluții favorabile. Societatea noastră are nevoie de mai mulți oameni ”nenarcisici” și de o porție sănătoasă de ”antinarcisism”. Renaștere în loc de sfârșit, viață în loc de moarte, bucurie pentru alții în loc de autocentrare.
Mai puțin egocentrici, mai calzi, mai umani. Câtă speranță este cuprinsă într-o astfel de imagine?”